A fost încercat și a trăit în ultimul timp sentimente contradictorii, dar în special pe acela de curiozitate, faţă de o ţară şi o cultură pe care nu le cunoştea când a ajuns în deșertul Gobi, ca maratonist. A trăit disperarea momentele și a celor mai grele clipe ale cursei, a presimțit neputinţa atunci când nu mai găsea resurse pentru a nu se opri şi apoi a savurat bucuria generată de frumuseţea locurilor pe care le-a văzut şi a oamenilor pe care i-am întâlnit, la finalul cursei. Daniel Nica ne vorbește în interviul exclusiv care urmează despre țelurile din această vară, motivațiile dar și planurile care îl așteaptă din tomană, acum, pentru “Scurtpe2”.
Silvia BUNICĂ: Ce a reprezentat vara lui 2017 pentru tine că maratonist, cum ţi-ai întrecut limitele?
Daniel NICA: În această vara am participat şi particip în continuare la mai multe maratoane în ţară, ultimul maraton la care o să particip cu drag, fiind Istriţa Escape, organizat chiar pe dealurile din jurul Buzăului. Însă provocarea anului pentru mine a fost cursa de 250 km din China, mai exact din deşertul Gobi.
S.B.: Ce ţi-ai propus pentru luna următoare, urmează să te axezi din nou pe latura caritabilă?
D.N.: Luna următoare o să particip la Ciucaş X3, unde am fost şi anul trecut, iar la sfârşitul lunii o să particip la Istriţa Escape, la proba de 42 km. De altfel sunt foarte bucuros că pot participa la un maraton organizat la noi acasă. Este a doua ediţie a acestui maraton, dar îmi doresc să fiu prezent pentru a putea admira din nou peisajele pe care suntem norocoşi că le avem în apropiere. Și legat de latura caritabilă, am un proiect unde aş vrea să fie implicaţi toţi buzoienii şi pe care o să vi-l prezint imediat ce va fi gata.
S.B.: Ce sentimente te-au marcat în această ultimă experienţă departe de casă, de unde a venit cea mai mare încurajare, suport, ambiţie?
D.N. : Multe de spus. Am plecat conştient fiind de faptul că voi fi nevoit să ies din zona de comfort şi să-mi forţez limitele pentru a termina cursa. Singură resursă care mi-a dat puterea să continui au fost oamenii, care au donat pentru cauza copiilor de la Climb Again, care mi-au scris pentru a mă încuraja şi care doar s-au gândit la… mine!
S.B.: Ce cuvinte, ce motto-uri te ghidează în astfel de circumstanţe la limita, precum sunt cursele, maratoanele?
D.N.: Nu am cuvinte, motto-uri sau citate care să mă încurajeze. De fiecare dată când mi-e greu, în orice cursa, lupta este a mea cu mine. Mă motivează şi contează, doar dorinţa de a nu mă opri.
S.B.: Ce calităţi îi trebuie unui sportiv care ar vrea să îţi urmeze paşii, să devină maratonist voluntar, pentru cauze nobile?
D.N. : N-aş putea să spun că ai nevoie de oareşicare calităţi sau virtuţi pentru a termina un maraton sau pentru a te implica în viaţă celor de lângă tine. Dacă iubeşti oamenii şi natură este suficient, ai tot ce îţi trebuie.
S.B.: Şi cel mai important, cum te recuperezi după o astfel de aventură, cum te refaci, ce mănânci, care îţi sunt metodele de „revenire” spectaculoase?
D.N.: După orice cursă care depăşeşte 10km de alergare, odihnă şi alimentaţia sunt factorii cei mai importanţi în ecuaţia recuperării . În concluzie, am dormit mult şi m-am alimentat cât mai ” curat” posibil. N-aş spune că sunt un model de urmat din punct de vedere al alimentaţiei, pentru că îmi plac foarte mult dulciurile, însă încerc să păstrez un echilibru, consumând dulciuri cu foarte puţin sau deloc zahăr şi evitând pe cât posibil făinoasele. În rest, sport!
